Intrebari intrebatoare 😁

De ce ai renunta la jobul tau si la un venit stabil ca sa mergi la celalalt capat al lumii?!? Nu e periculos cu atatia serpi, scorpioni si alte creaturi prin jur? Ce o sa faci acolo, cum va fi, vom putea tine legatura, cand te intorci?

Acestea sunt doar cateva din intrebarile la care oamenii asteptau un raspuns din partea mea. Plus: bagaje impachetate si lucruri de impachetat, chestii de bifat si indeplinit, doua joburi si vizitatori, sefi cu responsabilitati adaugate pe To do list inainte de a pleca, schimbare de domiciliu si pregatirea bagajelor pt calatoria de noua luni catre o destinatie indepartata si destul de izolata. Ca sa nu mai mentionez o discutie delicata cu o persoana apropiata ce a lasat in cumpana alegeri dificile si a facut plecarea mai grea – cam asta era cadrul in care m-am invartit in ultimele zile prin Londra, apoi scurt in Romania, si, in cele din urma, Namibia, Africa.

Timp de cinci ani, cu exceptia unor luni de vacanta, am fost prezenta mereu la scoala. Dupa o pauza de doi ani de zile eram tare bucuroasa ca am reusit sa ajung din nou. Odata sosita, m-au inundat tot felul de emotii si stari. Eram nerabdatoare sa-i vad pe copiii, care intre timp au devenit adolescenti. Mi-era dor de prietenii pe care i-am lasat in acest loc. Mi-era dor sa indeplinesc un rol important in fericirea celor dragi de aici. Dupa cateva zile de readaptare am inceput sa observ anumite schimbari. Trebuia sa ma supar ca responsabilitatile mele de alta data erau acum preluate de altcineva si in felul acesta nu imi mai ajutam prietena asa cum obisnuiam sa o fac in trecut? Sau trebuia sa ma bucur ca fetele (elevele) au crescut, s-au responsabilizat si au devenit ajutoare de nadejde, ca voluntarii noi au vazut nevoile si au raspuns promt si voios, ca prietena mea respira totusi (datorita lor) si se ocupa de multe alte responsabilitati care au ramas pe umerii ei?

A doua jumatate a primului trimestru a trecut repede si vacanta a sosit. Prima vacanta tine mult, mai exact o luna si jumatate – este cea mai lunga vacanta din anul scolar ce incepe la jumatatea lunii ianuarie si se termina la sfarsitul lunii noiembrie. Daca te astepti la aventura si safari, la plimbari si experiente de neuitat, pe langa faptul ca am avut parte de toate acestea anii trecuti, revin din nou cu intrebarea: trebuie sa fiu trista ca nu am prea multa varietate in a profita din plin de vacanta de data aceasta, avand in vedere ca distantele sunt mari iar masina nu va fi la centru, sau sa ma bucur pe deplin de liniste, timp liber, relaxare, leneveala, carti bune, filme faine, internet si mult iubitul somn? :))

Aproape aceleasi intrebari sunt adresate de fiecare data cand vorbesc cu prietenii sau membrii familiei, Ce ai mai facut/ ce mai faci, cum mai esti, ce se mai intampla pe acolo, ce imi povestesti de tine? Ei bine, iarasi exista cel putin doua optiuni, fie ca le raspund lor sau gandesc pt mine, in momentele de introspectie sub bolta albastra. Ar trebui sa fiu dezamagita ca timp de o luna jumatate nu am calatorit in alta tara sa cunosc alta lume, alte locuri, nu m-am inscris si nu am completat niciun curs pe internet (nu as putea nici daca mi-as propune; este mult prea slab internetul pt asta), ca “am pierdut timpul” din punctul unora de vedere? Sau ar trebui sa fiu recunoscatoare pt toate momentele de relaxare si odihna dupa care atatia altii tanjesc, incantata de toate cuvintele noi pe care le-am descoperit in Pace.urile de Word Building ale studentilor mai mari? As putea la fel de bine sa fiu entuziasmata pt toate diminetile in care am reusit sa alerg si sa fac mult doritul sport (chiar daca uneori cu viteza unui cameleonπŸ˜†πŸ™ˆ), si multumitoare pt toate serile linistite in care greierii imi cantau cele mai frumoase serenade iar eu ma dadeam in leagan privind cel mai bogat cer instelat?

Da, fie privim un an la o scoala crestina privata ca o pauza de la viata si o retinere de la progres, fie ca pe o oportunitate magnifica de a creste alaturi de alti voluntari si copii deopotriva, sau o sansa de a fi un canal de dezvoltare pt altii (dar si pt tine personal). Faptul ca lucrezi intr-un birou 8 ore pe zi poate de asemenea fi privit fie ca un sedentarism de care trebuie sa scapi urgent, sau ca o ocazie de a relationa cu oameni pe care altfel nu i-ai intalni in asa fel incat sa faci o diferenta in vietile lor fie chiar si prin maruntul gest de a le zambi. Oriunde suntem si orice am face – putem vorbi despre acestea in cel putin doua moduri, tu ce perspectiva alegi astazi?

English version coming soon 😁

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s